Natura cu frumusetile ei

Cheile Turzii si Castelul fermecat…



Eterna şedinţă a copacilor...



De dimineaţă cerul e vesel şi haios,
Soarele străluceşte şi astăzi cu folos,
Doar eu mă pierd şi zarea, în amintiri ce dor,
Căci ploaia şi apusul erau al meu amor.

E cald şi-mi arde visul, mă pierd în raze dulci
Ce mişună pe trupul fierbinte, dar m-arunci
În nepăsarea-ţi rece ştiind că te ador,
Să moară ploaia veche ş-apoi şi eu să mor.

Aş vrea o zi măcar din viaţă
Să pot ieşi din astă ceaţă,
Să pot să-ţi spun deschis, în grabă:
Tu fată cât îmi eşti de dragă!



Era 1 Mai Muncitoresc. Iesisem la o plimbarica pana la Usturoiu. De-o parte si de alta a drumului vedeam curgand niste valicioare. Erau niste mici “cascade” pe care nu puteam sa nu le surprind in obiectivul aparatului meu. Sunetul apei ce se varsa de pe stanci si aerul proaspat ce umbla in voia lui pe langa “cascada” iti dadeau un sentiment de liniste, de relaxare. Era un cadru complet fascinant pentru cei ce iubesc natura si viata. Pasarelele din padure acompaniau cu cantecelul lor aceasta simfonie. Totul este perfect !!!



E bizară pădurea care-mi
înconjoară plutirea.
Se apleacă şi se înalţă,
se rupe şi se frânge,
se sfarmă.

Vântul, din când în când,
mai ridică inimi vegetale moarte,
le topeşte în pământul negru:
şi el ca un simbol al renaşterii
le înalţă şi cad în lac.
Putrezite în puterea apei,
nasc licheni şi muşchi şi pânze,
bolnave caută vindecare şi-n cer...



Eram intr-o scurta drumetie cu prietenele mele. Am incercat sa urcam spre locul asa numit “Piatra Virgina”. Incercare a esuat, pentru ca gresisem drumul. La un moment dat am inceput sa urcam pe un drum nisipos. Am tot urcat pana ne-am dat seama ca nu mai avem cum sa iesim de pe acea cararusa pentru ca alunecam foarte tare. Dupa ce ne-am chinuit timp de cateva minute, am cedat, ne-am razgandit si am zis ca ne intoarcem catre casa. Coborand tiptil, tiptil… tinandu-ne de mana una pe alta… in ciuda atentiei ce o acordam coborarii pe acel loc alunecos, am intrezarit razele de soare care isi faceau loc si ele printre copaci ce ne inconjurau pretutindeni. Mi s-a parut deosebita lupta dintre acele raze puternice care inainte sa apuna maretul Soare, se chinuiau parca sa ne lumineze calea pana la coborare. Atunci am luat repede aparatul, m-am lipit de un copac sa nu alunec si am inceput o mini-sedinta foto.



Caracterul este precum un copac, iar reputaţia precum umbra lui. Umbra este ceea ce credem despre el, dar copacul este cel adevarat. ( Abraham Lincoln)