Dor si doare

28 octombrie 2009, o zi racoroasa de toamna tarzie. Noi, 10 oameni, asteptam cu sufletul la gura venirea acasa a celui ce avea sa fie pentru aproape 2 ani, mezinul familiei, Mihaita, asa il alintam noi.

Telefoane, pregatiri, suspans, intrebari de genul: "Oare cum o arata? Cat este de mic? O fi cuminte?"... emotiile, toate sunt la interval. Alaturi de noi, patutul, hainutele, jucariile, sticlutele cu biberoane, toate il asteapta cu mult drag si nerabdare.

Odata ajunsi acasa, au avut parte de o primirefoarte calduroasa. Era ca un star. Toate privirile erau atintite asupra lui. Era atat de mic, incat iti era teama sa-l iei in brate ca nu cumva sa nu ti se strecoare printre degete. Era tare firav. O mare minune mica :) Eu am fost norocoasa, prima care l-a luat in brate, exceptand-o pe mama.

De atunci, au urmat vreo trei luni ceva mai chinuitoare, pentru toti. Incordate pentru el, si obositoare pentru mama, care ii veghea in fiecare noapte somnul, acele luni au trecut foarte repede. Era totusi un chin frumos. Dulcele chin maternal. Sub ochii nostri, ai tuturor, crestea in fiecare zi. Era ceva incredibil. Cu fiecare zi ce trecea, era tot mai mare, trasaturile fetei deveneau tot mai clare. Se facea tot mai frumos, mai dragalas.

Incepuse treptat sa stea in fundic, iar pe urma, foarte foarte repede, sa stea in picioare. Era sprinten voinicul meu. A renuntat rapid la bratele noastre. Inainte de implinirea varstei de un an, era deja pe picioarele lui. Pe 31 octombrie 2010, avea sa devina finutul meu. Incet, dar sigur, a inceput sa vorbeasca, pe limba lui ce-i drept, iar acum repeta tot ce-i spui cu aproape aceiasi exactitate. Intelege foarte bine tot ce-i transmiti. Acum are propriile initiative, cum ar fi :sa se dea dos din patut singur, imediat ce se trezeste sau inainte sa adoarma.

Poate ca acum nu stie semnificatia cuvantului "dor", dar simte dorul la fel ca noi toti. Bucuria cu care ma intampina de cate ori intram in casa (indiferent ca veneam de la munca, dupa 9 ore, sau de la magazin. dupa 10 minute) i se citea foarte limpede pe chipul sau angelic.

Astazi i s-a decis soarta. Defapt oricum ii era decisa, doar ca azi a plecat departe de noi, cei care l-am primit cu bratele deschise la externarea lui din maternitate. A plecat la o alta familie. cei care de acum inainte ii vor oferi sprijinul in orice situatie.

Pe de-o parte ma bucur ca a trebuit sa ma aflu la munca in aceasta zi. Nu-mi doream sa-l vad plecand si nici pe parintii mei intristati de despartire. Insa pe de alta parte as fi vrut sa mai primesc inca o pupa dulce dulce si apasata de la el. As fi vrut sa se mai chinuie o data sa ma cuprinda in bratelel lui, iar eu sa ma prefac ca ma doboara cu forta lui.

Imi va fi dor de zambetul lui larg cu dintisorii aia mici si albi, care parca nu erau adevarati. Imi va fi dor de galagia cu care ma trezea dimineata, la mine (ora 10-11, cand el se juca prin casa si canta si pornea jucariile sonore). Imi va fi dor sa ne jucam de-a avionul, de-a calultul, sa-i aud rasul colorat. Imi va fi dor chiar si sa-l cert atunci cand va gresi. Dor ca a plecat!!! :(