Insomnie

E noapte, ora 1:17 si toata lumea doarme la mine in casa. Eu sunt mai ghinionista de felul meu in privinta asta si nu pot sa dorm :(( probabil si din cauza ca e prea cald. Am mers la geam si l-am deschis putin, dar nu prea mult sa nu inghete Simona (sora mea), desi nu e frig afara. De fapt e rece ca doar vine iarna... adica e gata venita, dar e foarte placut, parca e toamna. Daca nu as sta asa sus, as iesi putin afara sa iau o gura de aer, sa fac o mica plimbare... poate imi revin. De cateva zile sunt cam ciudata... noaptea nu prea pot sa dorm, ziua nici atat. Am incercat diferite metode... stau in pat cu ochii inchisi in speranta ca ma fura si pe mine mos Ene si ma duce intr-o lume a viselor... a viselor frumoase, unde sincer cred ca as prefera sa raman. Nu merge. Ascult muzica in surdina, dar nici asta nu ma ajuta (altadata o facea). Acum mi-am pus un film, sperand ca voi adormi uitandu-ma la el. Filmul s-a terminat, calculatorul s-a oprit, am stat aproximativ o ora cu ochii inchisi incercand sa adorm, dar sunt mai treaza ca niciodata. In mintea mea ruleaza o gramada de ganduri, de idei... Incep sa le pun in practica notand in telefon. Am mai facut asta si pana acum, insa dimineata cand ma trezeam parca "ideile" mele nu sunt la fel de bune si de "proaspete" precum seara. Asa ca imi asum tot riscul de a pierde si putinele ore cate mi-au mai ramas din noaptea asta stand treaza efectiv si postand pe blog ce-mi trece acum prin minte.
Acum, spre exemplu, ma simt ca si cum as fi pe o straduta (poteca) veche si la un moment dat ajung sa ma intersectez cu un alt drum. Ajung in mijlocul intersectiei si efectiv nu stiu in ce directie sa merg. Ciudat... strada de pe care vin e cu sens unic, deci nu pot sa intorc... si nici nu cred ca vreau. Eventual pot sa merg cu spatele, dar totusi nu pot. (asa cum nu te poti intoarce nici in trecut). Imi ramane deci sa inaintez. Ok, dar incotro? Daca merg inainte, merg practic pe acelasi drum, aceeasi rutina, aceeasi monotonie... cu care sunt deja obisnuita. Daca o iau pe cealalta straduta, nu stiu ce ma asteapta... alt viitor, alti oameni, alte perspective, surprize care pot fi placute si neplacute. Aceasta straduta este momentan in lucru, deci ar trebui sa astept pana se termina lucrarile. Nu pot sta in mijlocul intersectiei si sa nu fac nimic. Trebuie sa ma incadrez pe o banda si sa inaintez. Dar ce ma fac? Sunt complet dezorientata. Nu am la mine o harta, un ghid nici atat. Ce sa fac?

Ce e asta?

In sfarsit o zi frumoasa. A trecut mult timp de cand nu am mai vazut soarele stralucind pe cerul senin. Imi era dor...
Ceea ce eu nu inteleg, este de ce starea mea interioasa nu s-a imbunatatit deloc. Nimic nu ma mai face fericita. Ma uit in jur si vad doar fiinte umblatoare, oameni fara suflet care trec nepasatori pe strada sau cu gandul la propriile lor probleme.
Unde sunt oamenii de altadata? Romanii cu suflete calde mai ales in aceasta perioada a anului, cand cu totii ar trebui sa fim mai buni, mai darnici, mai binevoitori. Acum, odata cu aceasta "criza financiara" au crescut si preturile la tandrete, afectiune, la zambete. Nimeni nu mai face gesturi gratuite, nu mai daruieste un simplu "Buna!" . Toti asteapta sa primeasca, dar nimeni nu se oboseste sa daruiasca in primul rand.
Sunt profund dezamagita de ceea ce vad in jurul meu, de fiinte purtatoare de haine ce trec fandosite pe strada. E o stare ce se exprima greu. Cel putin, mie una imi vine greu sa ma exprim, sa exprim exact ceea ce simt si totodata ceea ce vad.
Ieri, am iesit la o plimbarica, o hoinareala prin magazine. Pe strada nu mai vezi copii mergand de mana cu parintii, acum ii vezi umbland in gasca (o fi la moda) , cat or fi ei de mici. Ceea ce m-a surprins si in acelasi timp m-a socat enorm a fost sa vad o gasca de vreo 5 copilasi, cred ca erau cam prin clasa a II-a ( maxim) , care se bateau si se injurau in plina strada. Si nu erau orice fel de injuraturi. Erau de-a dreptul scarbosi. Foloseau niste expresii care nici prin minte nu ti-ar trece sa le auzi nici la un om in toata firea, daramite de la un pustan de 8-9 ani.
Mergand mai departe, vad intr-adevar o familie. O familie moderna as zice, dar " moderna" nu in sensul pe care il cunoastem cu totii. Poate totusi, cuvantul corect ar fi fost degradata. Mama era tinerica, cocheta, eleganta, iar tatal binenteles nu se putea lasa mai prejos. Trebuia sa fie si el gelat si parfumat, pensat, bine imbracat si cu un mers de cocalar. Intre cei doi se pastra o anumita distanta, el uitandu-se dupa fetitele ce tocmai ieseau de la liceu. Nu as fi zis ca erau o familie daca nu o auzeam pe mama ca il atentiona asupra copilului de aproximativ 5-6 ani care era cu mult inaintea lor cu un telefon in mana, ascultand muzica si care urma sa treaca strada neasigurandu-se.
Ei bine, unde sunt valorile familiei aici? Unde e educatia pe care parintii o acorda copilului? Unde sunt grija, afectiunea si toate cele? Oameni buni, incotro ne indreptam?
Devenim incet, incet niste roboti, oameni fara suflet, fara sentimente... DEZASTRU!!!